O femeie din Ploieşti a murit într-un cabinet medical privat în timpul unui avort

O femeie din Ploieşti a murit într-un cabinet medical privat în timpul unui avort
Prahova: Un pacient de 71 de ani care avea comorbidități a fost plimbat între secțiile spitalului județean, pentru că nu ar fi locuri disponibile. Explicația asistentei: ”Așa este în România…”  / Sursă Foot: Shutterstock
Publicat: 22/09/2020, 16:37
Actualizat: 06/04/2021, 15:48

O femeie a murit luni, în Ploiești, în timpul unei intervenții medicale de întrerupere a sarcinii. Potrivit presei locale, aceasta avea 45 de ani și era supusă intervenției într-un cabinet medical privat din oraș. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Femeia a decedat în timpul intervenției de întrerupere a sarcinii

Decesul femeii în vârstă de 45 de ani s-a petrecut luni seară, în jurul orei 20.00, într-un cabinet medical privat din orașul Ploiești.

Conform surselor Adevărul, starea femeii în vârtă de 45 de ani ar fi început să se înrăutățească la puțin timp după începerea procedurii medicale de întrerupere a sarcinii.

A fost solicitat ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă, au fost făcute manevre de resusctiare, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața femeii.

Femeia era în săptămâna a 12 de sarcină, potrivit unor surse apropiate de anchetă şi nu era cunoscută cu afecţiuni medicale.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, care a preluat ancheta, în cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Medicul a fost audiat, dar nu au fost luate şi măsuri împotriva lui. Se aşteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cauza decesului, relatează Adevărul.

1 din 10 femei însărcinate sunt diagnosticate ca suspecte sau confirmate cu  Covid-19

Femeile însărcinate diagnosticate cu Covid-19 în spital par să fie mai puțin susceptibile de a avea simptome de febră și dureri musculare, dar sunt mai susceptibile de a fi admise în unitatea de Terapie Intensivă, potrivit unui articol medical publicat în BMJ. Studiul a constatat, de asemenea, că femeile însărcinate care sunt infectate cu Covid-19 prezintă un risc crescut de a naște prematur, notează CNN.

„Am constatat că 1 din 10 femei însărcinate care frecventează sau sunt internate la spital din orice motiv sunt diagnosticate ca suspecte sau confirmate cu  Covid-19, deși ratele variază”, au scris cercetătorii din diferite instituții medicale din Europa și China.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal